Castelul Hunedoarei numit si Castelul Huniazilor, castelul Corvinestilor si castelul Corvinilor este cetatea medievala din Hunedoara si unul din cele mai importante monumente de arhitectra gotica din tara noastra.Datorita aspectului sau unic si medieval a intrat in topul primelor destinatii de basm din Europa.
In acest articol vom vorbi in doar despre legendele care fac parte din atractia locului si care sunt unul din motivele pentru care turistii, atat romani cat si straini vin sa viziteze edificiul istoric.
Legenda corbului:
Pe blazonul familiei Corvinilor este inscripționat un corb care ține în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legendă. Se spune că Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie din Țara Hațegului, pe nume Elisabeta.
Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soț pe unul din vitejii săi, Voicu, dăruindu-i totodată și un inel ca și dar pentru copilul nenăscut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va crește și va merge la curtea regală. În timpul unei călătorii facută de familia lui Voicu, poposind pentru a prânzi, inelul este uitat pe o margine a ștergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de strălucirea inelului îl fură încercând să plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc și săgetează corbul, recuperând astfel inelul. Atunci când crește și ajunge la curtea regală, povestește această pățanie, iar regele, impresionat de această istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc.
De altfel, și numele familiei provine din latinescul “Corvus”, care înseamnă “Corb”, o pasăre care simboliza cu totul altceva în evul mediu, și anume înțelepciunea și longevitatea.
Legenda fântânii:
Se povestește despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îî ținea în castel. Ioan le promite celor trei că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animați de speranța eliberării, sapă în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească prețioasa apă.
Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte cuvântul dat de soțul său și nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie uciși. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripție: “Apă ai, inimă nu”, ca un reproș pentru promisiunea facută și nerespectată.
Inscriptia a fost descifrata de Mihail Guboglu si spune astfel: “Cel care a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri in cetatea de langa biserica”. Caracterele vechi, arabe, in care este scrisa inscriptia sunt vechi de la mijlocul secolului XV. Inscriptia se afla in prezent pe unul dintre contrafortii capelei.